ULTIMĂ
ORĂ

Andone a gafat grav în meciul cu Hermannstadt! „Trebuie să învățăm din această greșeală!”

Andone a gafat grav în meciul cu Hermannstadt! „Trebuie să învățăm din această greșeală!”

Bogdan Andone, tehnicianul FC Argeș, a făcut prima gafă din actualul sezon, imediat după pauza meciului diputat cu Hermannstadt și a ratat un moment istoric. Până la acel moment, piteștenii aveau zece etape disputate în care au respectat regula 5+6, dar schimbările făcute de antrenorul echipei din Trivale a întrerupt acest parcurs. Mai exact, Andone a avut mai puțini jucători români pe teren în repriza a doua, respectiv numai patru din cei 11 aflați pe teren.

CITEȘTE ȘI: OFICIAL! Schimbări radicale la Evaluarea Națională începând din acest an! Ministrul Educației-anunț de ultim moment!

Ulterior, Bogdan Andone a explicat și cum s-a petrecut totul: fără să își dea seama, a discutat cu jucătorii și l-a trimis pe Garutti pe teren, în locul lui Moldoveanu.

„Până vineri, la meciul cu Hermannstadt, s-a respectat regula 5+6 la noi, da. Apoi, nu. Prima repriză, da, apoi în a doua parte am făcut o schimbare tactică: Garutti care l-a înlocuit pe Moldoveanu.

Din păcate, mi-am dat seama prea târziu, discutasem cu băieții tactica pentru repriza secundă. Când mi-a atras atenția directorul sportiv la finalul pauzei, era târziu. Puteam să-l bag pe Rădescu și să scot un străin însă nu mai avea rost, pentru că era tardiv.

Din fericire, suntem acoperiți bine la nivelul jucătorilor români, respect această regulă, dar există și situații mai dificile. Am greșit, dar apreciez această regulă cu 5+6. E bine pentru fotbalul românesc să avem câți mai mulți jucători români în Superliga.

Am și discutat cu Dani Coman anterior că există situații când trebuie să păstrăm un rezultat pozitiv, când e o problema tactică, atunci, da, putem ajunge într-o astfel de situație de a nu respecta regula.

Andone a gafat grav în meciul cu Hermannstadt! „Trebuie să învățăm din această greșeală!”

Acum a fost o mică neatenție și mi-o asum. Așa cum jucătorii nu trebuie să repete erori din meciul precedent, așa și noi, staff-ul tehnic, trebuie să învățăm din această greșeală”, a declarat Bogdan Andone, pentru ProSport.

Garutti, mutarea câștigătoare a lui Bogdan Andone

În doar 45 de minute din repriza secundă, Garutti a reușit tot atâtea acțiuni defensive ca Sadriu în tot meciul, 9 la număr, sau ca adversarii Căpușă și Selimovici, câte 6 fiecare, în 90 de minute. A câștigat toate duelurile directe, atât aeriene cât și la sol, procentaj 100%. A fost liderul echipei la intercepții pe toată durata partidei. Intrarea lui la pauză, la scor 0-0, a schimbat sistemul tactic al lui Andone. Pe baza siguranței defensive oferite de Garutti s-a construit deschiderea scorului și, sub presiunea atacurilor sibiene, păstrarea eficientă a avantajului până la o victorie importantă.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp