prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Angajatorii – noi obligații față de angajați! Contractul de muncă a fost modificat!

Modelul contractului individual de muncă a fost modificat la începutul acestei săptămâni prin introducere unor noi obligaţii pe care le au angajatorii faţă de angajaţi. Noua obligaţie pe care angajatorii o au faţă de angajaţi ţine obligaţia acestora să „informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat”.

Această obligaţie se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 sunt persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să adere la un fond de pensii.

De asemenea, acest ordin vizează şi modificarea literei F din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aceasta urmând să aibă următorul cuprins: “Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs