
Anna s-a întors pe Transfăgărășan, la locul în care Mihai și-a scris iubirea pe stâncă. Mesajul neașteptat transmis de ucraineancă!
Povestea controversată de pe Transfăgărășan continuă cu un nou episod. Anna a revenit chiar în locul în care Mihai și-a declarat iubirea într-un mod care a stârnit un val de reacții în mediul online. De această dată, însă, inscripția de pe stâncă a dispărut.
CITEȘTE ȘI: BREAKING! A apărut LISTA RADARELOR FIXE din TOATĂ ROMÂNIA! Toți șoferii trebuie să știe unde sunt AMPLASATE!
Anna s-a întors pe Transfăgărășan, la locul care a devenit simbolul poveștii sale cu Mihai, bărbatul care a ajuns în centrul atenției după ce a desenat pe o stâncă o inimă în interiorul căreia a scris numele „ANNA”.
Ucraineanca a publicat pe Instagram mai multe fotografii și videoclipuri realizate în zona respectivă. Inscripția care a declanșat scandalul nu mai era însă acolo. Gestul lui Mihai a fost îndepărtat, dar mesajul transmis de Anna sugerează că momentul nu a fost uitat.
Unul dintre videoclipurile publicate de Anna este însoțit de un mesaj care a atras imediat atenția urmăritorilor:
„They removed it from the rock, but they didn’t remove it from memory… To be continued.”
În traducere, mesajul înseamnă: „L-au scos de pe stâncă, dar nu l-au scos și din memorie… Va continua.”
Cuvintele lasă loc de interpretări și dau impresia că povestea dintre cei doi este departe de a se fi încheiat.
Povestea a devenit virală după apariția în mediul online a unor imagini în care un bărbat intervine asupra unei formațiuni stâncoase de pe Transfăgărășan. Acesta desenează cu spray-ul o inimă și scrie în interior numele „ANNA”.
Gestul romantic, dar și controversat, a provocat numeroase reacții, întrucât stânca se află într-o zonă naturală spectaculoasă, iar intervenția asupra acesteia a fost considerată de mulți internauți un act de vandalism.
Ulterior, polițiștii au anunțat că au identificat persoana bănuită că a intervenit asupra formațiunii stâncoase.
„În continuarea verificărilor efectuate în cazul sesizat la data de 5 august 2026, privind intervenţia unui bărbat asupra unor formaţiuni stâncoase din zona Transfăgărăşan, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au identificat persoana bănuită de comiterea faptei”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
În timp ce unii au privit gestul ca pe o declarație de dragoste ieșită din tipare, alții l-au condamnat dur, considerând că frumusețea Transfăgărășanului nu trebuie afectată de astfel de gesturi.
În comentariile apărute după distribuirea imaginilor, internauții au avut reacții extrem de dure. Unii i-au transmis Annei să se distanțeze de situație, în timp ce alții au criticat direct comportamentul bărbatului și lipsa de respect față de natură.
Printre comentarii s-au numărat mesaje precum „Anna, ţine-ţi prostul acasă!”, dar și reacții în care gestul a fost comparat cu vandalizarea unui bun personal.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Anna este o ucraineancă stabilită în România după izbucnirea războiului din Ucraina. Aceasta ar fi venit în țara noastră împreună cu fiul său, în timp ce soțul ei ar fi rămas în Ucraina.
Femeia ar fi devenit între timp instructor de fitness și ar lucra și ca manichiuristă.
În ceea ce îl privește pe Mihai, acesta ar avea 55 de ani și ar fi fost angajat în structurile de apărare și securitate. Potrivit informațiilor apărute online, bărbatul este căsătorit și are un copil major.
Povestea lor a ajuns astfel rapid în atenția publicului, iar gestul făcut pe Transfăgărășan a transformat o relație despre care se vorbea inițial în mediul restrâns într-un subiect intens comentat pe rețelele sociale.
Acum, după ce inscripția de pe stâncă a dispărut, Anna a revenit exact în același loc și a transmis un mesaj care ridică o nouă întrebare: este acesta doar un capitol încheiat sau începutul unui nou episod?
„Va continua”, a scris Anna.
Foto: romaniatv.net
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
