
Andrei Baciu, secretarul de stat căruia prim-ministrul i-a delegat atribuţiile interimare la Ministerul Sănătăţii, a anunţat recent că România ar putea scăpa de restricţii începând cu 1 iunie. Acesta a anunțat că relaxarea restricţiilor în termen de două luni, anunţată anterior de Florin Cîţu, este și obiectivul premierului.
Andrei Baciu: „De la 1 iunie putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor”
„Este esenţial să le putem oferi tuturor pacienţilor din România, serviciile medicale de care au nevoie, pentru că vedem că acest virus are un impact extraordinar de mare şi practic, nu cruţă pe nimeni. Aproape că intră pe o fază descendentă, ceea ce este îmbucurător, pentru că uşor-uşor, putem să ne apropiem de orizontul pe care domnul premier l-a dat, 1 iunie, când putem să ne gândim la o ridicare a măsurilor şi la încă un pas mai aproape de o viaţă normală pe care o aşteptăm cu toţii, de foarte mult timp.
Vorbim de obiectivul domnului Cîţu, 10,4 milioane de vaccinaţi în septembrie. Asta înseamnă că 70% din populaţia adultă este imunizată, transmisia virusului va fi mult diminuată iar fenomenul pandemic va fi încheiat”, a declarat recent Andrei Baciu.
Florin Cîţu a promis începerea normalităţii din iunie, fără mască din august
„Voi anunța constituirea unui comitet interministerial, prin decizia premierului și sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. De fapt, acesta este primul jalon, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate.
Acest angajament a fost condiționat de vaccinarea a peste cinci milioane de români. Relaxarea ar însemna accesul în restaurante pe baza adeverinței de vaccinare, a testului de imunitate sau a testului rapid sau PCR cu rezultat negativ. De asemenea, ne dorim renunțarea la mască de la 1 august. Însă pentru asta ar fi nevoie ca, până la finele lui iulie să fie vaccinate 10 milioane de persoane adulte.”, a declarat recent Florin Cîțu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
