
ARGEȘ. Accident ÎNFIORĂTOR în comuna Buzoești! Patru VICTIME, două persoane ÎNCARCERATE!
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în comuna Buzoești, unde echipajele de intervenție au fost solicitate pentru acordarea primului ajutor victimelor.
CITEȘTE ȘI: Veste uriașă pentru toți șoferii! Se face o nouă autostradă în România. S-a dat undă verde chiar acum
La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, iar două dintre acestea au rămas încarcerate în urma coliziunii, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea lor.
Potrivit primelor informații, toate victimele erau conștiente și cooperante la sosirea salvatorilor. Echipajele medicale le-au evaluat și le-au acordat îngrijiri la fața locului, urmând să fie stabilită necesitatea transportului acestora la spital.
Intervenția salvatorilor a fost una complexă, având în vedere că două persoane au rămas blocate în autoturisme în urma accidentului. Cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier urmează să fie stabilite de polițiști în cadrul cercetărilor.
Cele două persoane încarcerate au fost extrase și predate echipajelor medicale. Este vorba despre o victimă de sex masculin și una de sex feminin. Celelalte două persoane prezintă zgârieturi pe diferite zone ale corpului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
