prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș! Afaceriști săltați de mascați! Percheziții de amploare!

La primele ore ale dimineții, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și Tribunalului Argeș, au efectuat 17 percheziții domiciliare, în trei cauze penale, la sediul unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, evaziune fiscală și înșelăciune.

CITEȘTE ȘI: PITEȘTI: SCHIMBĂRI ÎN TRAFICUL DE LA PODUL VIILOR! CE MODIFICĂRI VOR FI ADUSE?

În prima cauză penală, privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Pitești, Poiana Lacului, Mărăcineni și Rătești.

În urma verificărilor, există suspiciunea că reprezentantul unei unități administrativ-teritoriale din județul Argeș ar fi dispus plata sumei de aproximativ 90.000 de lei, reprezentând contravaloarea cantității de 900 de tone de agregate minerale, achiziționate în anul 2021, care, în realitate, nu ar fi fost livrate unității administrativ-teritoriale.

În cea de-a doua cauză penală, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Tribunalului Argeș, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Pitești.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 01 mai 2020-31 decembrie 2020, o societate comercială nu ar fi înregistrat în evidența contabilă și nu ar fi declarat organului fiscal competent livrarea a 57 de autoturisme, achiziționate din spațiul intracomunitar, în valoare totală de aproximativ 5.300.000 de lei, din care aproape 850.000 reprezenta T.V.A.

În cea de-a treia cauză penală, privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în orașul Costești.

Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 38 de ani, din Costești, ar fi înscenat un accident între o autoutilitară și un autoturism, despre care a declarat că s-ar fi produs în data de 14 februarie a.c., ajutând, astfel, un bărbat de 47 de ani, tot din Costești, să obțină despăgubiri, în mod fraudulos, de la societatea de asigurări, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

În total, 14 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

Activitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs