
ARGEȘ. ALERTĂ MAXIMĂ! Un tânăr de 19 ani a dispărut fără urmă: Familia și poliția-căutări disperate!
Alertă! Autoritățile din județul Argeș au fost alertate cu privire la dispariția unui tânăr de 19 ani din localitatea Valea Mare Pravăț. Grancea Izabel Alexandru a plecat voluntar de acasă în cursul zilei de 15 ianuarie 2026, în jurul orei 13:00, și nu a mai revenit până în prezent.
CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Schimbări radicale la prețurile rovinietei! Lista noilor tarife!
Sesizarea a fost făcută direct de către tatăl tânărului, vineri, 16 ianuarie, în jurul orei 11:00, la sediul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț. Potrivit informațiilor furnizate de familie și consemnate de polițiști, acesta nu a mai avut plecări anterioare de la domiciliu care să ridice semne de întrebare.
Polițiștii au demarat imediat procedurile legale și verificările specifice pentru găsirea tânărului. Pentru a veni în sprijinul operațiunilor de căutare, au fost făcute publice semnalmentele și vestimentația acestuia.
La momentul plecării, Grancea Izabel Alexandru purta un pulover vișiniu cu carouri albastre, pantaloni de trening de culoare gri și o căciulă neagră care prezintă o inscripție în partea frontală. În picioare avea pantofi sport negri.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la identificarea sau localizarea tânărului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
