
Argeș. Bărbat lovit din plin de o Solenza! Detalii șocante!
O seară de petrecut la un birt comunal din comuna argeșeană Hârsești se putea finaliza cu o tragedie, dar Dumnezeul bețivilor a intrat pe fir și l-a „scăpat” din ghearele morții pe un bărbat de 50 de ani. Din primele informații, se pare că bărbatul, cu ceva băuturi bahice „la bord” a plecat spre casă, doar că, într-o zonă neiluminată, un șofer care conducea o Solenza l-a lovit din plin.
CITEȘTE ȘI: Exclusiv! Celebru om de afaceri din Pitești în doliu! I-a murit întreaga familie
Încă nu se știe dacă era pe drum sau pe marginea carosabilului, cert este că după impact, bărbatul a rămas la pământ și era coerent. Doar câteva secunde au trecut de la ajungerea echipajelor medicale, când, aparent, starea sa părea să se agraveze. Onomatopee au început să curgă sau doar niște sunete, motiv pentru care salvatorii au crezut că bărbatul e în stare gravă. Suspiciunile au început să apară și în momentul în care acesta a deschis gura și mirosul de alcool a împânzit zona.
În aceste momente este evaluat medical, dar, medicii poate ar avea nevoie de un translator… de la birt. Bărbatul accidentat nu poate spune cu exactitate dacă îl doare ceva, potrivit martorilor de la fața locului. Este destul de anesteziat încât nu prea simte dacă îl doare ficatul, coastele sau alte părți ale corpului.
După ce va fi evaluat medical, bărbatul va fi transportat la spital pentru investigații suplimentare. De asemenea, oamenii legii vor demara cercetările pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul, în momentul de față necunoscându-se dacă bărbatul era pe carosabil sau pe o potecă de lângă în momentul producerii accidentului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
