prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș: Bărbat țepuit cu 10 mii euro! Metoda incredibilă!

Argeș: Bărbat țepuit cu 10 mii euro! Metoda incredibilă!
Reținut pentru înșelăciune privind cumpărarea unui autovehicul. În ziua de 02 octombrie, în jurul orei 12:30, un bărbat din comuna Valea Danului a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș cu privire la faptul că, în urmă cu aproape o săptămână, ar fi fost înșelat de un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște, căruia i-ar fi predat suma de 10.000 de euro, sub reprezentarea că cel în cauză ar fi urmat să se deplaseze în afara țării pentru cumpărarea unui autoturism.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, conform art. 244 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
Până la finele zilei, polițiștii au stabilit identitatea persoanei în cauză, iar în urma administrării probatoriului, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 26 septembrie a.c., persoana vătămată s-ar fi întâlnit, într-o stație peco de pe raza municipiului Pitești, cu o persoană despre care cunoștea doar contul utilizat pe o rețea de socializare.
În cadrul întâlnirii, persoana vătămată i-ar fi predat bărbatului suma de 10.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui autoturism ce se afla la vânzare pe un site de profil din afara țării, ocazie cu care această persoană i-ar fi prezentat ca adevărat faptul că a luat legătura cu vânzătorul autoturismului. Cel în cauză s-ar fi oferit să intermedieze cumpărarea autoturismului, promițând că, în schimbul sumei de 700 de euro, va aduce pe platformă din Germania în România acel autoturism și că va plăti vânzătorului suma primită. Ulterior, bărbatul care a primit suma de bani nu a mai răspuns.
În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost stabilită identitatea persoanei care a primit suma de bani, respectiv un tânăr de 22 de ani, din comuna Hinova, județul Mehedinți (având o identitate diferită față de cea de pe site-ul de socializare). În baza unui mandat de aducere, cu sprijinul polițiștilor mehedințeni din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian, tânărul a fost condus la sediul poliției pentru cercetări.
După administrarea probatoriului, tânărul de 22 de ani, din județul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 03 octombrie, să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În contextul faptei ce face obiectul cercetărilor, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:
  • Verificați toate condițiile pentru ca tranzacțiile să fie reale, iar produsele cumpărate să fie conforme, în special în domeniul auto. (anunțuri on-line cu autovehicule oferite spre vânzare la prețuri mult sub prețul pieței trebuie să vă dea de bănuit – ,,Ceea ce sună prea frumos ca să fie adevărat, _chiar așa și este!_”).
  • Nu apelați la persoane necunoscute pentru intermedierea unor tranzacții cu sume mari de bani. Este evident că plata unor sume ca avans, în conturi din afara țării, poate avea drept scop ascunderea unui circuit al sumelor de bani rezultate din înșelăciune.
  • Cumpărați autovehicule doar prin tranzacții efectuate în mod autorizat. Spre exemplu, pentru servicii de transport al unor autovehicule achiziționate din afara țării sunt disponibile firme specializate, care încheie documente în formă oficială privind serviciile prestate. De asemenea, la cumpărarea unor autoturisme provenind din afara țării, urmăriți valabilitatea documentelor ce însoțesc vehiculul, și nu scăpați din vedere respectarea termenelor legale pentru înregistrarea în evidențele fiscale și perfectare a documentelor.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs