ULTIMĂ
ORĂ

Argeș. Ce i-a cerut un colonel subalternei pentru un post mai bun! Declarații șocante ale victimei din dosar!

Ionel Iordache, fostul locotenent colonel aflat la comanda Unității Militare 02286 din Bascov, județul Argeș, a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.

Decizia a fost pronunțată pe 29 decembrie de către Tribunalul Militar București, însă sentința nu este definitivă. Dosarul a fost deschis în urma unui denunț formulat de o subalternă căreia comandantul i-ar fi solicitat favoruri sexuale în schimbul unei promovări.

Obligațiile impuse de instanță

Pe lângă pedeapsa cu suspendare, fostul ofițer trebuie să parcurgă un program de supraveghere timp de 4 ani și să presteze 120 de zile de muncă în beneficiul comunității, conform soluției de pe portalul instanțelor de judecată. De asemenea, acestuia i s-a interzis ocuparea unei funcții publice pentru o perioadă de 3 ani. Hotărârea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile.

După izbucnirea acestui scandal, Iordache a fost trecut în rezervă. În fața judecătorilor, acesta a respins acuzațiile, susținând că dialogurile cu subalterna sa nu reprezentau propuneri serioase, ci erau doar „simple glume” pe care femeia le-ar fi prezentat într-o manieră exagerată. Mai mult, fostul comandant al bazei de combustibil pentru Armată a afirmat că ar fi fost provocat de angajata respectivă.

Interceptări și probe din dosar

Judecătorii militari au respins argumentele apărării, considerând că probele administrate demonstrează fără echivoc vinovăția locotenent colonelului. Investigația a inclus interceptări în care Iordache încerca să influențeze membrii comisiei de concurs pentru a asigura transferul subalternei pe un post superior, după ce anterior modificase condițiile de înscriere.

„M-ajutați și pe mine să aduc o fată frumoasă aici, la Bascov? […] Da. […] Cum? […] Păi, spre exemplu, a ieșit doamna (…) la pensie și… nu mai bugetăm funcția aia, și-o bugetez una de subofițer”, i-ar fi transmis Iordache unui superior, conform datelor din dosar.

Anchetatorii au stabilit că subalterna a obținut postul de subofițer de stat major beneficiind de „influența reală” a comandantului asupra comisiei de transfer. Femeia ar fi fost ajutată preferențial pe tot parcursul procedurii, primind informații despre ceilalți candidați și participând la o simulare a examinării finale.

Denunțul și acuzațiile de hărțuire

Potrivit DNA, Iordache și-a folosit influența pentru a o favoriza pe angajată, sperând să obțină beneficii sexuale. Când a fost refuzat, acesta i-ar fi cerut sume de bani. La patru luni după ce s-a mutat pe noul post, victima a decis să sesizeze autoritățile.

„A început să aibă anumite pretenții de la mine, să-mi facă anumite aluzii cu tentă sexuală, să mă prezint la muncă în ținută civilă, iar nu în ținută militară, respectiv să-l las să mă atingă în diverse locuri (…) Sumele de bani a început să mi le ceară după ce s-a finalizat selecția, respectiv în luna martie 2023 (…) Am formulat denunț în 16.12.2022 deoarece nu mai suportam să primesc avansuri din partea inculpatului”, se arată în declarația subalternei, citată în hotărârea Tribunalului Militar accesată de HotNews.

Femeia a explicat că solicitările ofițerului au continuat și după denunț, acesta cerându-i să adopte o „atitudine ZEN” pentru a-și păstra locul de muncă. „Comportamentul ZEN însemna să vin cu părul desfăcut, să vin în ținută civilă, să-l las să mă atingă în diverse locuri și să fiu de acord cu tot ce îmi propune”, a mai adăugat aceasta.

Motivația Tribunalului Militar

În motivarea deciziei de condamnare, instanța a subliniat că acțiunile locotenent colonelului au fost de natură să defavorizeze ceilalți șapte candidați înscriși în concurs. Judecătorul a arătat că actul de trafic de influență induce o idee „deosebit de periculoasă” referitoare la posibilitatea obținerii de favoruri pe căi oculte în sistemul public.

Instanța a concluzionat că faptele lui Iordache au introdus interese private în cadrul structurilor de execuție ale armatei, fapt ce contravine scopurilor unui stat democratic, motiv pentru care nu s-au putut reține circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.