prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Argeș. Crimă pasională între homosexuali! Tânăr ucis cu sălbăticie de un adolescent!

Un bărbat de 30 ani din comuna argeșeană Domnești a fost omorât de un tânăr de 19 ani după ce a refuzat să întrețină relații sexuale cu acesta. Cei doi, împreună cu alți doi copii au petrecut într-o seară până la ora 2:00 într-un local din comuna Corbi, iar după ce au consumat mai multe băuturi alcoolice au decis să plece. După ce au plecat din local, cei patru s-au oprit sub podul de peste Râul Doamnei, unde, se pare că, bărbatul de 30 ani ar fi întreținut relații sexuale cu unul dintre tineri.

Gelos că a fost refuzat, l-a împis în apă

Dornic de o escapadă sexuală a fost și tânărul de 19 ani care a început să îi facă avansuri victimei, dar s-a lovit de un refuz categoric. Cel mai probabil, gelos și simțindu-se refuzat, acesta l-a lovit pe bărbatul din Domnești cu pumnul în față. Victima s-a dezechilibrat și a căzut în apele râului, fiind lăsat de cei trei tineri să se înece, iar ulterior aceștia s-au făcut nevăzuți.

CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. ȘI-A ÎNJUNGHIAT SOȚUL CU UN CUȚIT DE BUCĂTĂRIE! DE CE A RECURS LA UN ASEMENEA GEST?

A doua zi după comiterea crimei, pe 16 mai 2022, tatăl victimei a anunțat Poliția că fiul său a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Timp de două zile, echipe mixte de salvatori au căutat în zona podului unde bărbatul s-a iubit cu tânărul, în primele faze a fost fără succes. Ulterior, trupul neînsuflețit a fost găsit la cinci kilometri distanță.

După descoperirea cadavrului, oamenii legii au reușit să îi identifice pe cei trei tineri din Brașov, iar aceștia au fost duși la audieri. Poveștile acestora nu se potriveau de nicio culoare, astfel anchetatorii au încercat să găsească adevărul. Până la urmă unul dintre ei a cedat și a povestit cu lux de amănunte toată tragedia. După acest moment, tânărul de 19 ani a fost reținut, inițial, pentru 24 ore, ulterior fiind arestat preventiv, măsură păstrată de magistrații argeșeni până în prezent.

Între timp, oamenii legii au finalizat cercetările, și au înaintat dosarul cu probe către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Ulterior, procurorii au întocmit rechizitoriul prin care tânărul este acuzat de omor, iar dosarul a ajuns pe masa judecătorilor. În cursul zilei de ieri, 19 aprilie, magistrații au dat și prima senință în acest caz: zece ani de închisoare pentru tânărul de 19 ani. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs