ULTIMĂ
ORĂ

Argeș: Două comune terorizate de hoți! Au furat tot ce au prins! Prejudiciu imens!

Argeș: Două comune terorizate de hoți! Au furat tot ce au prins! Prejudiciu imens! Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au finalizat cercetările în șapte dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat și mărturie mincinoasă.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. ACUZAT DE SEX CU FETIȚE DE 12 ANI, DEZVOLTATORUL VIVO PITEȘTI POATE SCĂPA BASMA CURATĂ! CUM E POSIBIL?

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada noiembrie 2022-martie 2023, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, din Lunca Corbului și Săpata, ar fi sustras bunuri din mai multe locuințe de pe raza localităților de domiciliu, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

Pe parcursul cercetărilor, prejudiciul a fost recuperat în proporție de aproximativ 40%. Cei patru au fost cercetați sub măsura preventivă a controlului judiciar. În cadrul dosarului, au fost cercetate și alte persoane, care ar fi achiziționat bunuri de la cei în cauză, deși aveau cunoștință despre faptul că acestea provin din fapte ilicite.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului sau pe Tik Tok

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.