
Argeș. Gest sfâșietor după incendiul care i-a distrus afacerea. Gabi Matei își vinde calul și bunurile personale pentru a reconstrui Conașul Iacob!
La două săptămâni după incendiul devastator care a distrus o mare parte din Conașul Iacob, Gabi Matei încearcă să găsească orice soluție pentru a o lua de la capăt. După ce a pierdut aproape tot ce construise în ani de muncă, patronul complexului din Albota a ajuns să își vândă bunurile personale, inclusiv calul pe care îl creștea cu drag, pentru a strânge bani necesari reconstrucției.
Într-o postare care a emoționat sute de oameni, Gabi Matei a anunțat că scoate la vânzare iapa sa, Violeta, în vârstă de trei ani, fiind dispus chiar să o schimbe pe materiale de construcții.
„SE VINDE VIOLETA SAU SCHIMB cu MATERIALE de CONSTRUCȚII, pentru un nou început la Conașu Iacob. 3 ani, acum în iulie. ALBOTA – ARGEȘ. 0723195774”, este mesajul publicat de acesta pe rețelele de socializare.
Gestul arată drama prin care trece antreprenorul, care încearcă să salveze ceea ce a mai rămas din afacerea sa. Pentru el, fiecare cărămidă, fiecare sac de ciment și fiecare ajutor contează în încercarea de a reda viață locului care, ani la rând, a fost apreciat de clienți și vizitat de mii de oameni.
În urmă cu două săptămâni, un incendiu violent a cuprins Conașul Iacob, iar flăcările au distrus o mare parte din construcțiile complexului. Pagubele au fost uriașe, iar imaginile surprinse după stingerea focului au arătat amploarea dezastrului.
Imediat după tragedie, comunitatea s-a mobilizat. Prieteni, clienți și oameni care au apreciat munca lui Gabi Matei au lansat mai multe campanii de sprijin pentru a-l ajuta să reconstruiască afacerea. Numeroase persoane au donat bani, materiale sau și-au oferit ajutorul voluntar.
Acum, însă, lupta continuă. Decizia de a-și vinde propriile bunuri și chiar calul demonstrează că Gabi Matei este hotărât să nu renunțe. Speranța lui este ca, pas cu pas, Conașul Iacob să renască din cenușă și să își redeschidă porțile.
Până atunci, fiecare gest de solidaritate poate însemna încă un pas spre un nou început pentru unul dintre cele mai cunoscute locuri din județul Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
