Argeș Mall dă lovitura! Servicii noi și magazine mult așteptate vin la Pitești!
Argeș Mall își diversifică oferta și anunță mai multe deschideri care vor aduce experiențe noi pentru vizitatori. Printre noutăți se numără atât branduri internaționale de modă, cât și servicii utile și concepte moderne de divertisment.
Astfel, în perioada următoare, clienții vor putea descoperi:
Barberhood, un concept modern de frizerie, ce va funcționa lângă magazinul Sportisimo;
JoinUP!, agenție de turism cu o gamă variată de oferte, care se va deschide lângă Carrefour;
Tatuum, brand de modă cu stil polonez, ce va înlocui spațiul lăsat liber de English Home;
Bubblepop, un concept dedicat băuturilor cu bubble tea, care va lua locul fostului restaurant Uncle John.
De asemenea, o altă inaugurare importantă este cea a magazinului DIGI, poziționat vizavi de hipermarketul Carrefour. Prezența operatorului de telecomunicații în cadrul Argeș Mall marchează un pas semnificativ în diversificarea serviciilor disponibile pentru clienți.
Prin aceste deschideri, Argeș Mall își consolidează rolul de principal centru comercial al județului, răspunzând tot mai bine nevoilor de shopping, divertisment și servicii ale comunității.
Sursa Retail Pitești și județul Argeș
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp