ULTIMĂ
ORĂ

Argeș. Sfârșit tragic pentru Florina! A fost găsită fără viață în casa iubitului. Detaliul care dă fiori reci anchetatorilor!

Argeș. Sfârșit tragic pentru Florina! A fost găsită fără viață în casa iubitului. Detaliul care dă fiori reci anchetatorilor!

O descoperire șocantă a avut loc ieri în județul Argeș, unde Florina, o tânără în vârstă de 21 de ani, și-a pierdut viața în imobilul în care locuia alături de partenerul său și de membrii familiei acestuia. Autoritățile au fost alertate și au demarat imediat cercetările la fața locului. Florina Ologu din comuna argeșeană Corbi, și-a pierdut viața în mod subit, fiind găsită inconștientă în baia casei din Domnești unde locuia prietenul ei. Evenimentul tragic a mobilizat rapid autoritățile și un echipaj de prim-ajutor. Cadrele medicale au încercat timp de aproape două ore să o readucă pe fată la viață, aplicând constant manevre de resuscitare. Din nefericire, eforturile nu au avut succes, fiind declarat decesul la fața locului.

CITEȘTE ȘI: Apocalipsă în Argeș! Lista localităților măturate de ape! Zeci de pompieri în alertă! VIDEO!

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști, urmând ca autopsia să stabilească cauzele exacte ale morții. primelor informații, anchetatorii nu au găsit, într-o primă fază, urme de violență. Cauza exactă a decesului nu a fost încă stabilită, anchetatorii așteptând rezultatele autopsiei care va fi efectuată de medicii legiști pentru a clarifica circumstanțele acestei tragedii.

Poliția transmite: „În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la decesul unei tinere de 21 de ani, în Domnești, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:

În seara zilei de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără de 21 de ani a fost găsită în stare de inconștiență în baia locuinței din Domnești, ulterior survenind decesul acesteia.

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu un specialist criminalist, din primele verificări rezultând că tânăra a fost găsită în stare de inconștiență, în baia imobilului unde locuia împreună cu prietenul său și cu familia acestuia.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, ulterior fiind constatat decesul. Din primele verificări nu au rezultat suspiciuni sau urme de violență, cauza decesului urmând să fie stabilită prin efectuarea unei autopsii medico-legale. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.”

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.