ULTIMĂ
ORĂ

Argeșeni trimiși în judecată pentru braconaj

Patru argeșeni au fost trimiși în judecată într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și transportul vânatului dobândit prin braconaj.

Totul a început după ce în cursul nopții de 29 spre 30 noiembrie 2019, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat în trafic, pe raza comunei Săpata, un autoturism în care se aflau patru bărbați, trei câini din rasa ogar și cadavrul unui căprior.

Din cercetări s-a stabilit faptul că cei patru, pe timpul nopții, au braconat un exemplar din specia căprior, folosind câini din rasa ogar, dintr-un fond cinegetic de pe raza localității Săpata.

După administrarea probatoriului, doi dintre cei patru bărbați, de 49 de ani, din Săpata, respectiv de 31 de ani, din Bradu, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ulterior instanța dispunând cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au finalizat recent cercetările în dosar. Cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de trimitere în judecată.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.