
ATENȚIE! IMAGINI SFÂȘIETOARE! CINE sunt cei CINCI copii si MAMA care au CĂZUT în APELE ÎNGHEȚATE ale râului!
O familie din Vatra Dornei a fost la un pas de o tragedie, după ce autoturismul în care se aflau o femeie și cei cinci copii ai săi a plonjat în albia râului Bistrița. Accidentul, produs pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, a avut loc în jurul orei 10:00 dimineața, pe un sector de drum unde carosabilul era acoperit cu polei.
Conform informațiilor, șoferița în vârstă de 38 de ani, soție de preot, a pierdut controlul volanului într-o curbă ușoară. Mașina a izbit parapetul de protecție, a rupt balustrada podului și s-a prăbușit de la o înălțime de aproximativ opt metri direct în râu.
Victimele au fost salvate datorită unei patrule de jandarmi care trecea prin zonă și a observat lipsa elementelor de siguranță de pe marginea drumului. Aceștia au coborât imediat în albia râului pentru a scoate pasagerii din epava mașinii, înainte ca aceștia să intre în hipotermie severă.
„Când m-am deplasat spre serviciu, la 7 fără 20, balustrada era intactă şi noi când patrulam, am observat ceva urme de zăpadă şi că lipseşte balustrada şi am zis colegului hai să ne uităm puţin băiatul, care era cel mai grav, era jumătate ieşit din maşină şi l-am scos, după care am văzut că şi celelalte victime erau mobile, adică nu erau încarcerate şi am mai scos trei dintre ele până au venit colegii de la ISU”, a declarat jandarmul Toma Vangu, citat de sursa menționată.
Martorii aflați la fața locului au descris momentele dramatice ale salvării:
Toate cele șase persoane au fost transportate inițial la spitalul din Vatra Dornei, fiind ulterior transferate la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru tratament specializat. Starea unora dintre răniți este extrem de rezervată.
„O mamă, în vârstă de 38 de ani, victima unui accident rutier cu traumatism cranio-cerebral sever, agitată, o contuzie toraco-abdominală şi coapsă stângă aflată momentan în investigaţii. Sunt şi trei copii, unul în vârstă de 17 ani, tot cu stare generală gravă, intubat orotraheal. Un pacient pediatric în vârstă de trei ani, tot cu traumatism cranio-cerebral sever şi membru inforior stâng. Şi un pacient, un copil de un an, tot cu traumatism cranio-cerebral sever, cu echimoze multiple la nivel cefalic şi membru inferior stâng”, a precizat Monica Terteliu, purtătorul de cuvânt al unității medicale.
Localnicii și martorii susțin că drumul era extrem de alunecos la ora producerii accidentului și acuză autoritățile că nu au intervenit corespunzător pentru curățarea carosabilului.
„Era un pic de polei, era un pic de polei, trăsese o ploaie, că maşina avea gheaţă pe geamuri, era polei şi probabil şi viteză. Niciodată nu se curăţă străzile. Azi dimineaţă când am circulat eu în centru, era polei, nu puteai să stai cu picioarele pe asfalt”, a explicat un martor pentru sursa citată.
Polițiștii au demarat o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
