
Metodologia privind funcționarea creșelor și a altor unități de educație antepreșcolară, aprobată de Guvern în data de 28 aprilie, prevede o serie de modificări, unele dintre ele vizând drepturile părinților și copiilor de 0-2 ani. O noutate o reprezintă faptul că părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult două săptămâni după înscriere.
De asemenea, o altă modificare se referă la introducerea grupelor la creșă. Concret, vor fi înscriși la: grupa mică (copii de la 0 la 12 luni); grupa mijlocie (copii de la 13 la 24 luni); grupa mare (copii de la 25 la 36 luni). Potrivit noii legi, pot fi înscriși copii la creșă de la 0 ani. adică nou născuți. Totodată, educatorul-puericultor din creșe și alte unități de educație timpurie antepreșcolară, are obligația de a comunica în scris părinților/reprezentanților legali ai copiilor, prin orice mijloace de comunicare, semestrial sau ori de câte ori este necesar, cel puțin următoarele informații, cu avizul directorului/coordonatorului/șefului de centru de zi:
Noua lege a introdus grupe și la creșă, ca la grădiniță și totodată majorează semnificativ numărul de copii care pot fi înscriși în aceste noi grupe:
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
