prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Atenție piteșteni! Amenzi drastice dacă nu faceți acest lucru!

Primăria Municipiului Pitești informează cetăţenii cu privire la prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiințific „Ambrosia artemisiifolia”, pentru evitarea instalării și a răspândirii vegetației adventive invazive și pentru eliminarea ei, în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.
▶️ Recomandăm următoarele metode pentru prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafeţe izolate, efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz, obligatoriu înainte de perioada de înflorire, perioada de maximă polenizare atingându-se în lunile august – septembrie, până la finalul lunii octombrie.
⚠️ În vederea verificării respectării prevederilor legale de mai sus, reprezentanţii primăriei vor efectua centralizarea suprafeţelor afectate, nerespectarea obligațiilor constituind contravenţie, care se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, pentru persoanele juridice.
 Pentru informaţii suplimentare, vă recomandăm să contactaţi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Argeș, la telefon 0348.405.032.
 Pentru recunoaşterea acestei plante, puteţi consulta site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (www.madr.ro), al Ministerului Mediului (www.mmediu.ro), precum şi al Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro).

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs