
Atenție, români! Nu deschideți ușa dacă auziți asta: Noua metodă de înșelăciune care îi lasă pe bătrâni fără economii în doar câteva minute!
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău a emis miercuri o avertizare cu privire la o nouă metodă de înșelăciune care vizează persoanele vârstnice. Până în prezent, autoritățile au identificat două victime în județ care au fost păgubite de persoane care pretindeau că le sunt vecini de bloc.
Potrivit IPJ Bacău, infractorii apelează la încrederea bătrânilor, prezentându-se la ușile acestora sub pretextul că locuiesc în aceeași clădire și oferindu-le spre vânzare diverse produse alimentare. În realitate, conținutul sacoșelor vândute este mult diferit față de cel promis, conținând produse de o valoare mult mai mică decât prețul solicitat.
Una dintre victime este o femeie în vârstă de 83 de ani din orașul Comănești. Aceasta a fost abordată pe data de 10 februarie, în jurul orei 11:00, de o persoană care s-a recomandat a fi o vecină și i-a oferit spre cumpărare carne de pui și pește.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a oferit detalii despre acest incident: „Din cercetările poliţiştilor s-a constatat că, la data de 10 februarie, în jurul orei 11:00, o persoană necunoscută s-a prezentat la locuinţa bătrânei, ar fi precizat că este vecina de bloc şi i-ar fi oferit spre vânzare peşte şi pui, solicitând suma de 850 de lei. Bătrâna i-a achitat persoanei care s-a recomandat ca fiind vecina sa suma solicitată, iar ulterior, după ce aceasta a plecat, a verificat conţinutul sacoşelor, constatând că în interior se aflau alte specii de peşte decât cele oferite spre vânzare şi cantitatea mai mică decât cea prezentată”.
În urma investigațiilor desfășurate de polițiști, au fost identificați doi bărbați din județul Galați care se aflau într-un autoturism unde au fost găsite 70 de kilograme de pește și 20 de kilograme de carne de pui. În proximitatea vehiculului a fost depistată și o femeie de 47 de ani, tot din județul Galați, care avea asupra sa o sacoșă conținând 18 kilograme de pește și 7 kilograme de carne de pui.
Cei trei suspecți au fost conduși la sediul Poliției Comănești pentru audieri. Din verificări a reieșit că grupul a mai înșelat o altă bătrână din aceeași localitate, utilizând aceeași metodă, în acest caz prejudiciul fiind de 1.300 de lei.
Persoanele implicate au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore sub acuzația de înșelăciune. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului de caz, care va decide măsurile legale ce se impun în acest dosar.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
