
ATENȚIE! Vremea se schimbă radical! Ce temperaturi vor fi în următoarea lună?
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. România va înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale până la începutul lunii noiembrie.
În săptămâna 5-12 octombrie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării. Abaterile pozitive vor fi mai accentuate în regiunile vestice, în timp ce regimul pluviometric va fi deficitar pe întreg teritoriul României.
Pentru a doua săptămână, intervalul 12 – 19 octombrie, temperaturile medii vor continua să fie ridicate în toate regiunile. ANM anunță abateri pozitive ușor mai accentuate în sud-vestul țării.
În acest interval, cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile sudice și nord-vestice. În restul teritoriului, ploile se vor situa în jurul valorilor normale.
Vremea caldă se va menține și în intervalul 19 – 26 octombrie, cu temperaturi medii peste cele specifice perioadei. Cele mai accentuate abateri pozitive sunt estimate în jumătatea vestică a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele normale. Un ușor deficit pluviometric va fi înregistrat în regiunile vestice și nord-vestice.
În ultima săptămână a intervalului prognozat, 26 octombrie – 2 noiembrie, mediile temperaturilor vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice în întreaga țară.
Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile sud-estice. În restul țării, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
