
Lovitură grea pentru familia ex-acționarului de la Muntenia Ion Vîlcu. Băiatul său, Gabriel, fost ofițer SRI a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare cu executare. Decizia a fost dată ieri de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție care au fost mai îngăduitori doar cu unul dintre inculpații din dosar, este vorba despre Paul Costescu, căruia i-au redus pedeapsa inițială.
Pedeapsa redusă doar pentru unul dintre inculpați
Pedeapsa de opt ani de închisoare în cazul lui Gabriel Vîlcu a fost dată inițial de magistrații Tribunalului Argeș, a fost atacată de cei trei, dar fără succes. În cazul celorlați trei inculpați instanța de fond a decis Paul Costescu – șapte ani de închisoare, Stelian Tecuceanu – șase ani de închisoare și Cornel Dumitrache – trei ani cu suspendare. Într-un final procesul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a redus doar pedepsa lui Costescu, acesta urmând să execute doar patru ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, Vîlcu i-a înfiinţat mai multe firme, însă „lovitura” a dat-o printr-o societate care îşi avea sediul la Câmpulung, „SC Stipex”. În această firmă era asociat cu Paul Costescu, Cornel Dumitrache şi Stelian Tecuceanu. Afacerea ar fi putut continua doar că finanțiștii argeșeni au constatat că societatea nu și-a plătit mult timp TVA-ul şi impozitele, totalizând astfel un prejudiciu în valoare de şapte milioane de lei vechi. Ca atare, a fost declanşată urmărirea penală împotriva celor patru, acuzaţi şi de constituirea unui grup infracţional. Conform rechizitoriului, aceştia ar fi achiziţionat produse din Ungaria şi Bulgaria pentru care nu se achita TVA-ul, iar ulterior erau vândute în ţară. Pentru a justifica vânzarea mărfii pe piaţa internă, Vîlcu şi asociaţii declarau că produsele proveneau de la firme din România, care nu existau în realitate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
