Bancul săptămânii: Mișu Tudor, primarul orașului Pitești

8
mihai_tudor, primaria_pitesti, cl_pitesti

Mihai Tudor, zis Mișu, este un consilier local puțin cam neliniștit, am putea spune. În traducere liberă, asta înseamnă că nu își mai găsește locul pe scaunul de consilier municipal și vrea să se mute pe cel de primar. I se pare mai bine tapițat, căptușit cu un strat de burete mai gros, astfel încât să nu-i mai intre nimic în partea dorsală atunci când se așează. Dar stați, că nu este atât de ușor să pună mâna pe acest fotoliu! De fapt, nu-i este ușor să i se recunoască respectiva candidatură la primărie nici măcar în interiorul partidului din care face parte, adică PNL, pentru că mai sunt și alții care își doresc același lucru. Pentru a obține însă accesul în ”biroul oval” de la Primăria Pitești, Mișu Tudor s-a apucat să își facă singur campanie. Unde? Păi acolo unde îi este mai la îndemână oricui, adică pe facebook. Pentru început și-a tras o fotografie nouă, frumos retușată de un program pe calculator. O fotografie din care reiese clar că Mișu vrea un fotoliu confortabil. El zice că pentru început, este destul cu campania… Însă asta crede el, pentru că în loc să stea ca primarul la pozat, mai bine ar etala ce a făcut pentru piteșteni de când este el consilier local. Cu ce s-a afirmat? Ce propuneri a făcut în Consiliul Local Pitești și câte au fost aprobate? Sau acestea urmează să fie și ele postate pe facebook, așa cum este trendul la PNL Argeș, un trend pe care l-a adoptat și senatorul Zisu?