Bărbat condamnat după ce a răsturnat mașina poliției

Și-a primit pedeapsa la mai bine de doi ani de la săvârșirea faptelor. Un bărbat, de 30 de ani, din comuna Uda, a fost condamnat după ce a răsturnat mașina poliției în timpul unei urmăriri.

În noiembrie 2017, inculpatul nu a oprit mașina la semnalele polițiștilor. În timpul urmăririi, bărbatul a reușit să bage mașina agenților într-un șanț, după ce i-a tamponat în trafic. Când a fost reținut s-a constatat că nu avea nici permis auto. Acum, acesta are de ispăşit mai bine de patru ani de închisoare.

„În ziua de 9 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş – Biroul Urmăriri, cu sprijinul poliţiştilor Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Piteşti, privind pe un bărbat de 30 de ani, din Uda, condamnat la 3 ani, 7 luni, 498 de zile închisoare şi 4.000 de lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere fără drept, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, informează IPJ Argeș.

Cel în cauză a fost încarcerat.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.