
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost implicat într-un grav accident petrecut în cursul zilei de ieri. Din primele informații, se pare că o șoferiță ar fi pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit puternic un parapet. În urma impactului, bărbatul, psager în dreapta, a murit pe loc, iar femeia a suferit leziuni grave și a fost preluată de un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Citește și: Atenție șoferi! Anul nou vine cu scumpiri! Cine va scoate mai mulți bani din buzunar în 2025?
La fața locului au intervenit pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii s-au deplasat pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„O femeie de 56 ani, din comuna Hemeiuş, în timp ce conducea un autoturism în interiorul localităţii Dumbrava, pe sensul de mers Roman – Bacău, din motive care vor fi stabilite pe bază de anchetă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a virat spre dreapta şi a intrat cu partea din faţă a autoturismului într-un parapet betonat al unui podeţ de acces.
În urma producerii accidentului, un bărbat de 59 ani, din municipiul Bacău, pasager în autoturism, ocupant al locului din dreapta faţă, a decedat, iar conducătoarea autoturismului a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, potrivit Agerpres.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
