prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Bărbatul cercetat în libertate, după ce cazul femeii terorizate a făcut înconjurul țării!

Bărbatul cercetat în libertate, după ce cazul femeii terorizate a făcut înconjurul țării! Împotiva bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile!

Polițiștii din Argeş au descins, miercuri dimineaţă, acasă la bărbatul de 37 de ani din Rucăr, cercetat pentru că şi-ar fi sechestrat iubita şi ar fi agresat-o în mod repetat.

Femeia a reuşit să scape din casa în care era captivă după ce, săptămână trecută, a cerut ajutor printr-un bilet ascuns în pachețelul cu mâncare al fetiţei sale, care mergea la grădiniţă. Individul a fost dus la audieri, fiind plasat sub control judiciar.

Poliţiştii au luat din casa bărbatului camerele de supraveghere pe care acesta le amplasase şi mai multe dvd-uri, calculatoare şi alte aparate pentru care vor cere mandat de percheziţie electronică. Partenera lui spune că folosea înregistrările ca să o umilească şi ca să demonstreze cunoştinţelor cine este ”şeful” în familie.

“Tot ce pot să vă spun este că am fost victima unui scenariu şi o să dovedesc asta în instanţă”, spune bărbatul.

Aproape tot satul ştia că în casa celor doi se petrece ceva necurat, dar nimeni nu s-a gândit să anunţe autorităţile. Unii au ştiut şi au tăcut, alţii, vecini mai apropiaţi, îi găsesc scuze bărbatului.

Tatăl bărbatului vine cu o explicaţie halucinantă.

”Se bătea singură! Se dădea cu capul de perete, de faţă cu mai multe persoane şi după aia dădea prin sat că o bate băiatul meu”, spune bărbatul.

Subcomisar Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeş: ″În urma percheziţiilor, polițiștii au identificat mai mute sisteme informatice care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie rurală Rucăr.”

Femeia va fi consultată de un medic legist care ar putea confirma că a fost bătută.

Anchetatorii au o misiune dificilă în a demonstra vinovăţia bărbatului. Femeia a povestit că a fost maltratată timp de 6 ani, însă există puţine probe care să o dovedească şi din acest motiv individul nu a fost reţinut până acum.

Cei doi s-au cunoscut pe internet. Ea avea doi copii dintr-o relaţie anterioară, care acum se află în îngrijirea fostului soţ, plecat la muncă în Anglia. Femeia spune că partenerul nu o lăsa să vorbească cu nimeni, o încuia în casă şi ţinea cheia la gât, o acuza de infidelitate şi o obliga să-şi ceară iertare în genunchi pentru fapte închipuite.

Niciunul dintre ei nu are loc de muncă, iar cei doi nu şi-au oficializat relaţia.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs