Nouă asocieri de construtori au depus oferte pentru construirea lotului 3 al Drumului Expres Arad – Oradea, a anunțat Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. Viitorul drum de mare viteză, care va face legătură între nordul și sudul Europei, va avea o lungime de 47 kilometri, iar pentru construirea sa s-au înscris atât constructori din România, cât și din străinătate. Valoarea estimată a contractului aferent acestui prim lot este de 3,5 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027. Durata contractuală este de 24 luni.
CITEȘTE ȘI:VEȘTI PROASTE DESPRE TRONSONUL PITEȘTI – CURTEA DE ARGEȘ AL A1! CÂND VA FI DESCHIS?
„Astăzi au fost depuse 9 oferte pentru 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟯 al 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗘𝘅𝗽𝗿𝗲𝘀 𝗔𝗿𝗮𝗱-𝗢𝗿𝗮𝗱𝗲𝗮, o legătură rutieră importantă care va lega nordul de sudul Europei și va asigura și conexiunea României cu granița ungară.
Ofertanții sunt:
Principalele caracteristici prevăzute ale acestui contract sunt construcția în termen de 24 luni a:
Acesta este cel de-al doilea lot din cele trei aferente Drumului Expres Arad – Oradea pentru care avem ofertanți, primele oferte fiind depuse pentru 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟭 pe 12 iunie 2024.
Valoarea estimată a contractului aferent acestui prim lot este de 3,5 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027. Durata contractuală este de 24 luni.
Acest proiect este rezultatul unui parteneriat semnat în noiembrie 2020 între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, CNAIR și autoritățile locale (Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăria Oradea și Primăria Arad) și mă bucur că începe să dea roade.
Este unul dintre cele mai importante proiecte descentralizate, iar acest succes întărește ceea ce am spus și susținut mereu, și anume faptul că una dintre cele mai bune decizii pe care le-am aplicat, începând cu 2020, la nivelul Ministerului Transporturilor în ceea ce privește dezvoltarea capacității administrative, constă în 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 unor proiecte, chiar și majore, cum este acest caz, către autoritățile locale sau asocieri dintre acestea” a transmis Scrioșteanu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp