prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

„Batmanii” de la AUR pe locul 4 la alegerile din Argeș! PSD, PNL și ADU le-au luat-o mult înainte!

De la „ AUR spulberă tot la alegeri” și până la a fi la un pas de a se spulbera singur, cel puțin în Argeș, mai este numai un pas, iar acela este oficializarea relației de prietenie cu PSD.

O lună de precampanie și alta de campanie, candidații AUR de la Argeș au mimat opoziția politică, neexistând niciunde vreo poziție împotriva liderilor PSD, PNL sau a adversarilor din USR. Nimic. Astfel au reușit nemaivăzuta performanță de a lua scor sub cel al partidului la nivel național, iar principalii candidați scoruri mult sub al partidului la nivel de Argeș și Pitești.

Ion Minzînă, liderul PSD Argeș, se uită la reprezentanții lui George Simion de la nivelul celor aproape 44 de procente obținute la alegeri. Chiar și Emanuel Soare, candidatul Alianța Dreapta Unită, a obținut cu peste 2 procente peste Bogdan Velcescu, candidatul AUR. Dacă este să vorbim și despre PNL, despre care cei de la AUR au spus în repetate rânduri că este cotat mult sub ei ca intenție de voturi, iată că realitatea este opusă și liberalii au luat cu aproape 10 procente peste. Vorbim în Argeș, aici unde, întreg partidul AUR a trăit din „slănina lui Simion”. Dacă înainte de alegeri, liderul AUR, George Simion nu ar mai fi apărut o săptămână, două la televizor, scorul din Argeș era cu o cifră. Iar la Pitești posibil nici nu treceau pragul electoral

De patru ori a fost dizolvată organizația municipală a AUR de la Pitești (sau cum s-o numi forma lor de organizare), niciun potențial președinte nefiind pe placul lui Velcescu (tatăl sau fiul).

Urmează un Congres la AUR. Foarte posibil să rămână în schemă Velcescu Bogdan, puțin probabil Ionuț Codrea. Urmează înființarea consiliilor locale iar AUR, devenit partid balama, valorează pentru câștigătorii alegerilor, în Argeș majoritar PSD-ul – două, maxim trei consilieri locali pentru a face majoritate. Odată schimbată linia în teritoriu, AUR va face implozie.

Asta pentru că, în timp ce la nivel național Simion se luptă la baionetă cu PSD și PNL, cu USR și Șoșoacă și a declarat că nu va face niciodată niciun fel de înțelegere cu PSD, în teritoriu se întâmplă exact invers. Și lipsa unei acțiuni are efecte.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs