Baza sportivă ‘Gabriel Catillaz’ Racoviţa, o investiție pentru întreaga comunitate

DISTRIBUIȚI

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni prin Serviciul Administrare Patrimoniu gestionează bazele sportive din orașul Mioveni.

Una dintre cele mai moderne baze sportive din oraș este “Gabriel Catillaz” din cartierul Racoviţa, inaugurată în urmă cu 2 ani. Este situată pe strada Dealul Viilor (fostul teren ICN) și cuprinde un teren de 3.910 mp cu gazon sintetic, nocturnă, o pistă de atletism de 1.080 de mp, trei benzi de alergat (în lungime de 242,59 metri, 250,45 metri și 258,30 metri), două tribune cu 180 de locuri și vestiare.

Investițiile autorităților locale în aceste obiective moderne sunt pe deplin justificate și își îndeplinesc scopul de a facilita atât performanțele sportive – având în vedere că aici își desfășoară activitatea sportivi ai celor două cluburi din oraș, dar și mișcarea în general, fiind utilizate pentru orele de educație fizică din școli și licee, dar și de ceilalți membri ai comunității. Baza este dedicată încurajării practicării sportului de masă, aici putând fi practicate diferite sporturi de la fotbal până la diferite exerciții în aer liber și alergare.
Așadar, în baza unei cereri scrise și depuse la registratura societății (str. Livezilor, nr. 1, oraș Mioveni), membrii comunității pot veni aici, GRATUIT, pentru practicarea diferitelor sporturi. Relații suplimentare puteți primi la tel: 0348/445.885, email: comunicare@sedc-mioveni.ro.
Numele bazei a fost dat în onoarea primarului localităţii Grand Saconnex din Elveția, Gabriel Catillaz – localitate înfrățită cu cartierul Racovița din anul 1989, al cărei primar, a avut o contribuţie importantă la extinderea legăturilor de colaborare între cele două comunități. Relaţiile de înfrăţire, constând în schimburi culturale între tinerii din Racoviţa şi Grand Saconnex, în stagii de formare şi schimburi de experienţă în domeniul învăţământului şi culturii, au continuat în fiecare an. Pe 22 mai 2002 întreg Mioveniul s-a înfrăţit cu oraşul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here