
BOMBĂ în SUPERLIGĂ! Fostul antrenor al FC Argeș revine în Liga I! Patronul clubului: „E și flămând, nu are oferte!”
FC Botoșani și-a stabilit noul antrenor principal după despărțirea de Leo Grozavu, survenită în urma ratării calificării în play-off. Patronul grupării moldovene, Valeriu Iftime, a anunțat că Marius Croitoru este alesul pentru a prelua banca tehnică, acesta fiind preferat în detrimentul spaniolului Otger Canals, actualul tehnician al liderului din Andorra, Inter d’Escaldes.
Decizia a fost influențată de faptul că antrenorul spaniol nu a putut veni imediat la echipă. Finanțatorul celor de la FC Botoșani a explicat, într-o intervenție la DigiSport Matinal, motivele pentru care s-a oprit asupra lui Croitoru, subliniind cunoașterea filosofiei clubului și capacitatea acestuia de a lucra cu un buget limitat.
„Mâine îl numim pe Croitoru. Am vorbit mai mult cu Marius Croitoru, care este o soluție bună, mai ales în condițiile noastre, cu bugetul, să promovăm și copiii. Cu mai puțini bani, eu zic că putem ține echipa în Liga 1, dacă nu, asta e, nu o mai ținem. Lucrurile sunt blocate pentru că mai așteptăm răspunsuri, inclusiv din Andorra. Marius este ok, am vorbit cu el. Pentru meciul ăsta rămâne secundul Roșca”, a precizat Valeriu Iftime.
Omul de afaceri a oferit detalii și despre varianta spaniolă, dar și despre motivele sentimentale și profesionale care au dus la revenirea lui Croitoru, care acum deține licența PRO.
„Pe spaniol l-au urmărit din asociația mea, e pe primul loc în Andorra și nu vine acum, din vară poate veni. Eu caut acum un om care să știe rețeta noastră. Croitoru, știți, că 3 ani am jucat cel mai frumos fotbal cu el și făcea 42 de puncte. A plecat, ne-am scăldat într-o zonă de lipsă de rezultate. Acum ce să facem cu el? Vine, e și flămând, nu are oferte, flămând de fotbal, are licență PRO”, a mai adăugat finanțatorul moldovenilor.
În cadrul aceleiași intervenții, Iftime a comentat ironic situația campioanei FCSB, care a ajuns să evolueze în play-out, comparând parcursul bucureștenilor cu cel al echipei sale. „Eu pot să mai visez, dar domnul Becali nu. Asta e fotbalul, au fost neatenți, cum am fost și noi. Noi, dacă îl schimbam pe Leo din ianuarie, azi eram în play-off 100%”, a declarat acesta.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
