
BOMBA MOMENTULUI pe scena politică! S-a aflat cine va conduce România: Cele două scenarii-șoc care aruncă în aer toate negocierile de la Cotroceni!
Discuțiile de la Palatul Cotroceni, desfășurate sub medierea președintelui Nicușor Dan, au scos la iveală două scenarii majore pentru viitoarea configurație a puterii de la București. Potrivit informațiilor publicate de Stiripesurse.ro, opțiunile rămase pe masa negocierilor sunt formarea unui executiv minoritar condus de PSD sau instalarea unui cabinet compus exclusiv din tehnocrați, care să se bazeze pe o susținere parlamentară extinsă.
CITEȘTE ȘI: Polița RCA 2026: În ce condiții proprietarii auto primesc bani înapoi!
În urma acestui dialog, șeful statului a concluzionat că divergențele dintre partidele fostei coaliții au provocat o ruptură iremediabilă. Social-democrații exclud orice colaborare care l-ar implica pe Ilie Bolojan, în timp ce reprezentanții PNL și USR au transmis clar că nu vor vota niciun guvern din care face parte PSD.
Reprezentanții PSD i-au comunicat lui Nicușor Dan că sunt pregătiți să își asume actul guvernării. Strategia acestora mizează pe construirea unei majorități punctuale în Parlament, bazându-se pe sprijinul UDMR, al grupului minorităților naționale, al unor formațiuni politice mai mici sau al parlamentarilor independenți.
Deși o astfel de formulă ar putea genera instabilitate politică, susținătorii ideii argumentează că acest pas ar forța clasa politică să își asume direct eventualele eșecuri administrative. În schimb, un guvern de tehnocrați le-ar permite partidelor să rămână într-o zonă de confort în opoziție, fără a deconta electoral deciziile guvernamentale.
Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a confirmat că social-democrații au analizat deja raportul de forțe din Legislativ și sunt de părere că pot întruni numărul necesar de voturi pentru un cabinet minoritar.
”Există și varianta unui guvern minoritar în jurul PSD, pentru că noi credem că avem voturile necesare pentru a instala un premier. Eu am spus că putem să ne asumăm și putem să trecem un Guvern prin Parlament”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Cea de-a doua soluție, agreată de președintele Nicușor Dan, vizează un guvern format în totalitate din specialiști. Totuși, partidele politice privesc cu scepticism această variantă, existând temerea că un astfel de Executiv ar putea deveni o țintă constantă a atacurilor politice în Parlament, în lipsa unei susțineri reale.
Ilie Bolojan, președintele PNL, a clarificat poziția liberalilor, subliniind că formațiunea sa exclude participarea sau susținerea unui guvern tehnocrat dacă în structura acestuia vor fi incluși reprezentanți ai social-democraților.
”Am finalizat consultările cu domnul preşedinte Nicuşor dan, şi am precizat poziţia noastră. Suntem după o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, care, cu sprijinul AUR, practic a căzul guvernul din care a făcut parte şi PSD. Suntem în situaţia în care PNL are o pondere de 15% în Parlament, şi în acest context, poziţia PNL a fost umătoarea, din decizile luate anterior: PNL nu va mai susţine un guvern şi nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi şi PSD. Nu vom susţine un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi şi PSD. în condiţiile în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziţie”, a precizat premierul interimar.
Declarațiile lui Ilie Bolojan limitează marja de manevră în negocieri, acesta sugerând că PNL ar putea accepta doar un cabinet tehnocrat „pur”, în care miniștrii să nu fie desemnați pe criterii politice de către partide.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
