
BREAKING! Cine este TURISTUL MORT lângă Lacul Capra? Detalii de ultimă oră!
Tragedie în Munții Făgăraș, în zona Lacului Capra. Un bărbat care se afla pe munte a suferit o cădere în apropierea Iezerului Caprei și a intrat în stop cardiorespirator. Salvamontiștii din Argeș și Sibiu au intervenit de urgență, iar la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, cu medic.
Primele informații transmise salvatorilor indicau faptul că victima ar fi avut aproximativ 80 de ani și că ar fi căzut din zona Vârfului Capra spre Lacul Capra. Situația s-a dovedit însă diferită după ce echipele de intervenție au ajuns la locul indicat.
Salvamontiștii argeșeni, împreună cu colegii lor din Sibiu, au constatat că bărbatul căzuse de pe Iezerul Caprei, unul dintre versanții care înconjoară Lacul Capra.
Victima era în stop cardiorespirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, în timp ce intervenția aeriană era pregătită.
În aproximativ 20 de minute, elicopterul SMURD, cu medic la bord, a ajuns în zonă și s-a alăturat eforturilor de salvare. Manevrele de resuscitare au continuat aproximativ 40 de minute.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori și de echipajul medical, bărbatul nu a mai putut fi salvat. A fost declarat decesul.
Ulterior, în urma verificărilor, salvatorii au stabilit și identitatea victimei. Contrar informațiilor inițiale, aceasta nu avea aproximativ 80 de ani, ci 66 de ani, și era din București.
Intervenția a fost una dificilă, într-o zonă montană înaltă și greu accesibilă, unde fiecare minut a fost important. Salvamontiștii din Argeș și Sibiu, alături de echipajul aeromedical, au făcut eforturi pentru a-i salva viața bărbatului, însă leziunile suferite au fost, în cele din urmă, incompatibile cu viața.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
