
Breaking! De ce a ATACAT „gladiatorul” din Argeș MASCAȚII! Noi detalii incredibile din ancghetă!
Bărbatul de 47 de ani din județul Argeș, care a atacat forțele de intervenție cu o sabie și un scut artizanal, este în prezent internat în spital sub pază strictă. Anchetatorii încearcă să stabilească motivele care au declanșat scandalul violent din localitatea Poiana Lacului.
Până anul trecut, argeșeanul era privit ca un membru respectat al comunității, fiind descris de vecini drept un om harnic, cu o familie model. Acesta lucra în construcții și la o stație de carburanți, însă totul s-a schimbat în momentul în care și-a pierdut locul de muncă. Localnicii pun comportamentul său bizar pe seama unei suferințe psihice apărute ulterior.
„El a avut o problemă, o depresie. Şi a fost dat afară. Şi de atunci, credem noi că…”, a declarat un martor din localitate pentru sursa citată. Ulterior acestui episod, bărbatul a început să își confecționeze singur arme și să manifeste un comportament agresiv și neobișnuit.
Obsesia bărbatului s-a concentrat asupra unei spălătorii auto din apropierea casei sale. Vecinii povestesc că acesta a recurs la gesturi macabre înainte de atacul propriu-zis: „A dus un iepure mort, a mai adus o capră moartă acolo(n.red. la spălătorie)”, spune un localnic.
În ziua incidentului, fără a fi provocat, bărbatul a început să arunce cu pietre și obiecte metalice în autoturismele care treceau pe șosea. Primele echipaje de poliție rurală sosite la fața locului au solicitat sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS), din cauza stării de furie a agresorului.
În timpul intervenției, bărbatul s-a luptat cu forțele de ordine folosind o sabie, un scut și o tijă metalică smulsă dintr-un gard, pe care a transformat-o în suliță. Unul dintre polițiștii SAS a fost rănit ușor în urma confruntării.
Pentru a-l imobiliza, oamenii legii au tras două focuri de armă, nimerindu-l pe atacator în picior. Deși a fost împușcat, acesta nu s-a oprit imediat, fiind neutralizat abia după ce polițiștii au folosit spray lacrimogen. În acel moment, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut de pe acoperișul pe care se urcase. Medicii au confirmat că viața sa nu este în pericol, însă acesta rămâne sub supraveghere medicală și polițienească.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
