Breaking! FC Argeș a bătut palma cu un nou atacant! Transferul momentului!
Kevin Luckassen, 32 de ani, a revenit în prim-planul fotbalului românesc. După retrogradarea Gloriei Buzău în liga secundă, atacantul a rămas liber de contract întreaga vară și a căutat o nouă provocare. Negocierile cu Oțelul, Farul și Sepsi Sfântu Gheorghe nu au avut succes, însă FC Argeș a reușit să-l convingă. Formația pregătită de Bogdan Andone se află pe locul 3 după 11 etape, cu 22 de puncte, la egalitate cu Rapid, iar transferul lui Luckassen vine să întărească ofensiva.
CITEȘTE ȘI: OFICIAL! Schimbări radicale la Evaluarea Națională începând din acest an! Ministrul Educației-anunț de ultim moment!
Luckassen nu va avea o misiune ușoară. În compartimentul ofensiv al argeșenilor se află deja Adel Bettaieb, Robert Moldoveanu, Caio, Frank Tchassem, Ricardo Matos, Mihai Roman și Yanis Pîrvu. Experiența și forța fizică a olandezului pot aduce un plus, dar competiția pentru titularizare rămâne deschisă.
Conform transfermarkt, Luckassen are o cotă de piață de 350.000 de euro. În acest an și-a schimbat oficial numele în Kevin Brobbey. Vine dintr-o familie cu tradiție în fotbal. Cei trei frați ai săi joacă și ei la nivel profesionist: Brian Brobbey la Sunderland, Derrick Luckassen la Pafos și Samuel Brobbey în liga a treia olandeză, la GVVV.
Luckassen are un istoric bogat în fotbalul românesc. A ajuns prima dată în țară în 2018, adus de Mircea Rednic la Poli Iași, de la Almere City. Ulterior a trecut pe la Viitorul (actuala Farul), Sepsi, Rapid, UTA și Gloria Buzău. Cele mai bune cifre le-a înregistrat la clubul lui Gheorghe Hagi, unde a marcat 9 goluri în 19 meciuri în sezonul 2020-2021. Evoluțiile de atunci i-au adus un transfer la Kayserispor, pentru 800.000 de euro. Totuși, aventura din Turcia a durat doar jumătate de sezon, odată cu plecarea lui Dan Petrescu, antrenorul care l-a dorit. A revenit apoi în România, la Sepsi, iar între timp a bifat și o experiență în Arabia Saudită, la Al-Batin.
Kevin Luckassen s-a format la academia lui AZ Alkmaar. Cariera lui include și experiențe în Scoția, la Ross County, în Cehia, la Slovan Liberec, în Anglia, la Northampton Town, și în Austria, la St. Pölten. Versatilitatea și adaptabilitatea ar putea să îl ajute și în noua provocare de la FC Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp