
Breaking! Horațiu Potra a fost reținut! Unde a fost găsit?
Horaţiu Potra, considerat unul dintre cei mai periculoși mercenari români, a fost reținut în Dubai, potrivit informațiilor transmise de Antena 3 CNN. În prezent, autoritățile din Emiratele Arabe Unite desfășoară procedurile de extrădare, în vederea aducerii acestuia în România, unde este cercetat într-un dosar de amploare.
Citește și: Drumul care rivalizează cu Transalpina – gata înainte de termen! Anunțul momentului!
Reținerea lui Potra survine după luni de incertitudine privind locația sa exactă. Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, declara că instituțiile române nu dețineau date precise despre locul în care s-ar fi ascuns. Pe numele său era emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, iar numele său figura pe lista persoanelor căutate internațional.
Dosarul Călin Georgescu și acuzațiile grave
Potra a fost trimis în judecată pe 16 septembrie, în dosarul cunoscut sub numele „Călin Georgescu”. Procurorii îl acuză de:
tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale,
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,
nerespectarea regimului materiilor explozive,
efectuarea fără drept a unor operaţiuni cu articole pirotehnice,
instigare publică.
În același dosar sunt implicați alți 20 de mercenari, despre care anchetatorii susțin că ar fi format o grupare paramilitară coordonată de Potra.
Cunoscut pentru experiența sa militară în zone de conflict și pentru legăturile cu diverse structuri de mercenariat, Potra și-a câștigat reputația de „soldat de profesie” implicat în misiuni controversate pe mai multe continente. Imaginea sa de luptător dur a fost alimentată de relatările din presa internațională și de dosarele deschise pe numele său în România.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
