
Breaking! Noi restricții dure pentru dr. Mătușoiu! Nu are voie să facă asta timp de 9 luni!
Dr. Bogdan Mătușoiu nu mai are voie să se aproprie de Mihai Dascălu la mai puțin de 50 metri pe stradă și doi metri în interiorul clinicii unde cei doi au cabinetele stomatologice, au decis în urmă cu puțin timp magistrații de la Judecătorul Pitești. În urma evenimentului de duminică, când dr. Mătușoiu a încercat să incendieze clinica stomatologică din centrul Piteștiului, Mihai Dascălu a cerut un ordin de restricție pe o perioadă de nouă luni, ordin care a fost admis de judecătorii piteșteni.
Potrivit deciziei, Bogdan Mătușoiu trebuie să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de Mihai Dascălu, cu excepția momentulor în care se află în sediul clinicii, când distanța este doar de doi metri, dar și să ia legătura cu Dascălu.
„Admite, cererea de emitere a unui ordin de protec?ie formulată de reclamantul D M, CNP ***, cu domiciliul în *** în contradictoriu cu pârâtul M B CNP ***, cu domiciliul în ***?i instituie următorul: ORDIN DE PROTECŢIE prin care dispune, cu caracter provizoriu, pe o durată de 9 luni de la data emiterii, următoarele măsuri: – obligarea pârâtului M B CNP ***, cu domiciliul în ***la păstrarea unei distanţe minime de 50 metri faţă de victima Dascălu Mihai, cu excepţia situaţiei în care victima se află în incinta imobilului unde se află sediul MD Centru Stomatologic SRL. – obligarea pârâtului MB CNP***, cu domiciliul în *** la păstrarea unei distanţe minime de 2 metri faţă de victima D M, atunci când aceasta se află în incinta imobilului unde se află sediul MD Centru Stomatologic SRL, cu sediul în ***. – interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victima D M; Ia act de renunţarea reclamantului la instituirea faţă de pârât a măsurii obligării de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Respectarea ordinului este obligatorie atât pentru cel împotriva căruia acesta a fost emis, cât şi pentru persoana protejată prin intermediul său. Atrage aten?ia pârâtului asupra faptului că încălcarea măsurilor dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 26/2024. Dispune efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 26/2024. Onorariul apărătorului din oficiu al pârâtul M B, av. Laura Silvia Vorovenci, delegaţie 7571/24.11.2025, în cuantum de 602 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justi?iei constituite în acest scop. Executorie fără somaţie sau trecerea vreunui termen. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25.11.2025” se arată în decizia instanței.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
