Breaking! Românii care au telefoane și electrocasnice inteligente vor fi obligați să facă acest lucru! Decizie de ultimă oră!
Un nou regulament european, care va intra în vigoare la 12 septembrie 2025, aduce schimbări importante pentru românii care dețin telefoane, mașini sau electrocasnice inteligente, oferindu-le un control mai mare asupra datelor colectate de aceste dispozitive.
Regulamentul stabilește reguli clare privind modul în care datele generate de echipamentele inteligente pot fi colectate, gestionate și partajate. Proprietarii vor putea decide cum sunt folosite informațiile personale, iar producătorii vor fi obligați să informeze transparent ce tipuri de date sunt colectate și să adapteze produsele astfel încât să permită accesul tehnic la aceste informații.
Dispozitivele vizate includ telefoane mobile, televizoare, frigidere inteligente, biciclete și trotinete electrice, dar și mașini. Noua legislație acoperă schimburile de date între companii, între companii și autorități, precum și între companii și consumatori.
Deși accesul la date poate aduce avantaje importante, există și preocupări legate de protecția informațiilor sensibile și a secretelor comerciale. Multe dispozitive inteligente pot urmări locația utilizatorului, ceea ce poate expune persoana la riscuri. În plus, acestea pot păstra un istoric al interacțiunilor, în special cele care folosesc asistenți vocali sau camere de supraveghere.
O parte dintre aceste dispozitive depind de servicii cloud pentru funcționare, ceea ce înseamnă că datele colectate sunt trimise către servere externe pentru procesare. Aceste servere pot aparține companiilor producătoare, iar noua lege impune ca furnizorii de servicii cloud să faciliteze schimbarea între diferiți operatori, eliminând astfel barierele tehnice și contractuale.
Astfel, consumatorii vor avea mai multă libertate în alegerea soluțiilor digitale și în gestionarea datelor generate de dispozitivele lor inteligente.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp