
Numeroase țări europene, inclusiv România, se confruntă în această perioadă cu un val de căldură prelungit, care a adus temperaturi extrem de ridicate, ce depășesc 40 de grade Celsius. Această caniculă extremă afectează în special sudul și estul Europei, iar experții o atribuie parțial unui val de căldură provenit din Africa de Nord și fenomenului de încălzire globală.
CITEȘTE ȘI: VESTE BUNĂ PENTRU TOȚI ȘOFERII! SECTOR DE DRUM DE 20 KILOMETRI DESCHIS CIRCULAȚIEI AZI!
Meteorologii avertizează că în intervalul 21 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 23:00, este în vigoare o avertizare meteo cod galben de vijelii și ploi.

În cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, Munteniei și a zonei montane, precum și în Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50…70 km/h), grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Pe tot parcursul zilelor de 21 și 22 iulie, este valabil un cod galben de caniculă, ce vizează mai multe județe din partea de sud-est a țării.
În sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea continentală, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade și izolat de 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În România, acest val de căldură a dus la creșterea semnificativă a consumului de energie, temperaturi record și riscuri crescute de incendii de pădure în anumite zone. Efectele asupra populației și infrastructurii sunt notabile, mai ales în orașele mari, unde temperaturile ridicate sunt resimțite mai acut.
Pentru a doua jumătate a lunii august, se așteaptă o revenire la temperaturi mai blânde, dar valuri de căldură localizate pot apărea în continuare în anumite regiuni.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
