Caravana ACL Argeș pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la președinția României a ajuns, marți după-amiază, în orașul Topoloveni. Echipele de campanie ale celor două partide componente ale Alianței Creștin Liberale (ACL) Argeș, PDL și PNL, au împărțit pliante cu programul lui Klaus Iohannis și au stat de vorbă cu cetățenii din oraș. Printre participanții la acest marș de susținere a primarului din Sibiu s-au numărat președintele PDL Argeș, deputatul Cătălin Teodorescu, vicepreședintele PNL Argeș, deputatul Theodor Nicolescu, precum și liderul organizației de femei din PDL Argeș, Olimpia Doru. Alături de ei au făcut campanie pentru Klaus Iohannis liderul PDL Topoloveni Gabriel Vasilescu și Vasile Chiroiu. De asemenea, doi primari argeșeni, cei din Ștefănești și Bogați, Dorin Bărbuceanu și Ion Gîrleanu, au participat la mitingul de la Topoloveni.
http://youtu.be/IQigfFCGrCU
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp