
Care erau prețurile la clinica vedetelor unde Valentina a făcut un lifting facial și apoi a murit: Detalii cutremurătoare!
O femeie în vârstă de 45 de ani, originară din Râmnicu Vâlcea, și-a pierdut viața în urma unei intervenții de chirurgie estetică realizată la o clinică din București. Valentina venise în Capitală pentru a beneficia de un lifting facial, o procedură considerată de rutină în domeniu, însă evenimentele au luat o turnură tragică.
CITEȘTE ȘI: IMAGINILE MOMENTULUI de la BARAJUL VIDRARU! A început UMPLEREA LACULUI!
În timpul operației, starea de sănătate a pacientei s-a degradat brusc din cauza unor complicații severe. Deși a fost solicitat ajutor medical de urgență și femeia a fost transportată la spital, unde medicii au reușit inițial să o stabilizeze, evoluția sa ulterioară a fost critică. Analizele medicale au indicat prezența unei hemoragii intracraniene, provocată, cel mai probabil, de ruperea unui vas de sânge.
Clinica unde a fost efectuată procedura se află în zona Piața Victoriei din Capitală. Unitatea medicală este cunoscută pentru colaborările cu diverse persoane publice, printre vedetele care apar pe site-ul oficial numărându-se și Andreea Antonescu.
Conform listei de prețuri afișate de medicul estetician, costurile pentru intervențiile chirurgicale variază în funcție de complexitate. Potrivit datelor analizate de Libertatea, tarifele pentru principalele proceduri sunt următoarele:
În segmentul esteticii faciale, o rinoplastie are un preț de aproximativ 2.400 de euro, în timp ce un lifting facial complet, procedura pentru care optase victima, este tarifat între 2.500 și 2.800 de euro. De asemenea, blefaroplastia costă între 500 de euro (pentru pleoapele superioare) și 1.000 de euro pentru o intervenție completă.
Diferențe majore de preț apar în cazul procedurilor minim invazive, care sunt mult mai accesibile publicului larg. Astfel, tratamentele cu acid hialuronic sunt estimate la aproximativ 900 de lei, în timp ce injectările cu toxină botulinică (botox) variază între 300 și 900 de lei, în funcție de numărul de zone tratate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
