ULTIMĂ
ORĂ

Care este cea mai bună tâmplărie PVC pentru un apartament

O fereastră termopan bună trebuie să răspundă mai multor cerințe: să ofere izolare termică, să reducă zgomotul exterior, să asigure o etanșare corespunzătoare, sa functioneze fara probleme și să reziste cât mai bine în timp.

Intrebarea „Care este cea mai bună tâmplărie PVC pentru un apartament?” nu are un răspuns cert 100%.

Alegerea depinde de orientarea ferestrelor, nivelul de zgomot, suprafața vitrată, izolarea blocului și buget disponibil.

Daca ne referim la un apartament situat in Bucuresti, izolarea fonică poate fi la fel de importantă ca si cea termică, mai ales dacă locuința este situată lângă un bulevard aglomerat, o intersecție sau o zonă cu trafic intens.

Ce trebuie să urmărești atunci când alegi tâmplărie PVC?

O fereastră PVC este un sistem format din mai multe componente, care trebuie analizate impreuna:

·profilul si adâncimea profilului;

·numărul de camere;

·geamul termoizolant;

·feroneria;

·garniturile;

·coeficientul de transfer termic;

·izolarea fonică;

·calitatea montajului.

Nu este suficient ca o fereastră să aibă „7 camere” sau să fie echipată cu geam tripan. Performanța finală rezultă din combinația tuturor elementelor de mai sus.

Profil PVC cu 5, 6 sau 7 camere?

In ofertele firmelor de termopane numarul de camere este unul primele lucruri mentionate.

·5 camere – poate fi o soluție pentru apartamentele cerințe normale.

·6 camere – oferă un echilibru bun între performanță și cost și este o configurație des folosita.

·7 camere – poate permite obținerea unor performanțe superioare.

Nu trebuie presupus automat că un profil cu 7 camere este întotdeauna mai bun decât unul cu 6 camere.

Adâncimea profilului sau calitatea materialului sunt, de asemenea, importante.

Ce adâncime ar trebui să aibă profilul?

Pe piață termopanelor din Romania există profile cu adâncimi diferite, de la aprox 60 mm până la 92 mm.

Pentru un apartament standard, profilele  70–76 mm pot reprezenta o soluție echilibrată. Sistemele mai adânci pot permite instalarea unor pachete de geam mai groase și pot oferi performanțe termice mai bune.

Geam dublu sau tripan?

Una dintre cele mai frecvente întrebări cu care se confrunta producatori si furnizori de ferestre si usi din termopan

Geamul dublu – format din două foi de sticlă și o cameră între ele, ofera anumite avantaje:

greutate mai redusă, cost mai mic, performanță termică bună pentru anumite configurații, compatibilitate cu aproape toatele sistemele PVC.

Geamul tripan – formatdin trei foi de sticlă și două camere.

Poate oferi o izolare termică mai bună si o alegere potrivita pentru apartamentele  în care eficiența energetică este importantă. Trebuie ales tinand cont de profil si dimensiunea ferestrei.

În București, zgomotul exterior este o problemă pentru locuințele aflate lângă străzi circulate, iar tripanul este ideal.

Ce este mai important: profilul sau geamul?

Ambele.

Profilul contribuie la izolarea termică și la rezistenta ferestrei, în timp ce geamul are un rol important în transferul de căldură și în izolarea fonică.

O configurație echilibrată poate fi mai potrivită decât o fereastră cu un profil premium și un geam ales fără o analiză corespunzătoare.

Ce este coeficientul Uw?

Când compari mai multe ferestre, este recomandat să urmărești coeficientul Uw, care exprima transferul termic al întregii ferestre și este exprimat în W/m²K.

O valoare Uw mai mică indică pierderi de căldură mai reduse prin fereastră.

Pentru alegerea unei ferestre, Uw este unul dintre indicatorii cei mai utili pentru a face o comparatie corespunzatoare.

Feroneria este și ea importantă

Feroneria asigură funcționarea corecta a ferestrei și contribuie la etanșarea acesteia.

În funcție de sistemul ales, pot exista funcții de:

·deschidere oscilobatantă;

·microventilație;

·închidere multipunct;

·elemente de siguranță;

·reglaje pentru presiunea de închidere.

Montajul poate face diferența

Orice tip de fereastra poate avea probleme de functionare daca montajul a fost facut prost

În timpul montajului trebuie urmărite: poziționarea corectă, fixarea mecanică, alinierea, etanșarea rostului, protecția împotriva infiltrațiilor, realizarea corectă a conexiunii dintre fereastră și perete.

Un montaj gresit  duce la infiltrații de aer, condens, pierderi de căldură și probleme de funcționare.

Ce configurație poate fi potrivită pentru un apartament?

Pentru un apartament obișnuit, o configurație echilibrată poate include:

·profil PVC cu adâncime de aproximativ 70–76 mm;

·6 sau 7 camere, în funcție de sistem;

·geam termoizolant dublu sau tripan, în funcție de necesități;

·sticlă Low-E;

·argon în camerele de geam;

·distanțier termoizolant;

·feronerie Roto;

·montaj realizat corect.

Exemplu de mai sus nu reprezintă o configurație universală.

Ce tâmplărie PVC este potrivită pentru un apartament la bulevard?

Dacă apartamentul se află lângă un bulevard important, prioritățile se pot schimba. Acordati o atentie mare: configurației acustice a geamului, etanșării ferestrei, calității garniturilor si a feroneriei, si nu in ultmul rand montajului.

Un geam configurat pentru reducerea zgomotului poate avea beneficiu mai mare decât simpla trecere de la un profil cu 6 la unul cu 7 camere.

Care este durata de viață a unei ferestre PVC?

Minim 25 de ani,  dacă este corect fabricată, montată și întreținută. Durata de viata depinde mult: calitatea profilului si a geamului, feroneria, freceventa utilizarii, expunerea la intemperii, cat de bine au fost montate, etc.

Cea mai bună tâmplărie PVC pentru un apartament nu este neapărat cea mai scumpă și nici cea care are cel mai mare număr de camere. Trebuie sa existe un echilibru între profil, geam, feronerie, izolare termică, izolare fonică și montaj.

O fereastră bună este cea ale cărei caracteristici sunt potrivite pentru locuința în care va fi montata.

Sursa imagine: chat gpt

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.