
Credincioși din mai multe zone ale țării au urcat astăzi, 1 octombrie, la cota 1200 de pe Transfăgărășan, pentru a prăznui hramul Mănăstirii „Sfântul Ilie Paltinul” din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Momentul central al sărbătorii l-a constituit Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul rostit către pelerini, Ierarhul a evidențiat rolul Maicii Domnului ca mijlocitoare, apărătoare și ocrotitoare a creștinilor, cea care își înalță neîncetat rugăciunile pentru întreaga lume. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a arătat că venirea fiecărui om în această lume este o taină a purtării de grijă a lui Dumnezeu, omul fiind rodul binecuvântării și al iubirii Sale.
Biserica mănăstirii, cu dublu hram – Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și Acoperământul Maicii Domnului – a fost înălțată între anii 1994 și 2015, într-un cadru natural deosebit, pe un loc cu o puternică încărcătură istorică.
Lăcașul de cult a fost ridicat ca semn de recunoștință și de veșnică pomenire pentru muncitorii care și-au jertfit viața în timpul amenajării drumului Transfăgărășan.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
