
Unul dintre cei mai mari angajatori din retailul local, Lidl, continuă să ofere pachete salariale situate peste media pieței, atrăgând personal prin venituri competitive. Pe lângă salariul fix, angajații au incluse în pachetul de beneficii tichete de masă, sporuri specifice și bonusuri, notează RomaniaTV.
Conform informațiilor oficiale disponibile pe site-ul companiei, venitul brut lunar pentru un post de lucrător comercial, în magazin sau în depozit, ajunge la suma de 7.350 de lei. Acest cuantum cuprinde valoarea bonurilor de masă, precum și diversele sporuri și bonusuri aferente normei de lucru.
Raportat la nivelul salarial național, oferta retailerului depășește salariul minim brut pe economie, care este stabilit la pragul de 4.050 de lei. În ceea ce privește banii încasați efectiv, surse neoficiale citate de Business Magazin arată că un angajat cu experiență poate obține aproximativ 6.000 de lei net lunar, sumă ce include toate beneficiile extrasalariale.
Planurile de dezvoltare ale companiei sunt la fel de ambițioase. Alberto Chueca, CEO-ul Lidl România, a anunțat recent continuarea investițiilor masive pe plan local, vizând inaugurarea a încă 200 de supermarketuri în următorii patru ani.
„Investiţiile Lidl România înseamnă creştere sustenabilă şi investiţii în oameni. Până în 2030 vom deschide 200 de magazine, vom continua să susţinem zeci de mii de locuri de muncă şi să aducem valoare pentru oameni. Dincolo de cifre, viitorul nostru este despre oameni şi încredere”, a declarat Alberto Chueca.
Liderul companiei a insistat asupra importanței strategice a României pentru grup, menționând adaptarea la cerințele și comportamentul consumatorului local.
„România este şi rămâne o piaţă strategică pentru Lidl, bazată pe un echilibru solid între forţa unei strategii globale şi o abordare locală agilă. Beneficiem de expertiza şi puterea de cumpărare a Lidl la nivel european, dar succesul nostru se bazează pe capacitatea echipei locale de a înţelege piaţa şi de a găsi soluţii adaptate clienţilor români. Românii sunt mai atenţi la raportul calitate–preţ, dar şi la experienţele pe care le trăiesc. Sunt din ce în ce mai informaţi şi mai conştienţi de alegerile pe care le fac. Iar noi ne propunem să oferim exact asta: valoare adăugată în viaţa lor, zi de zi”, a conchis oficialul.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
