Celebru actor din România dus de urgență la spital! „Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea!”
Actorul de comedie Doru Octavian Dumitru a fost internat de urgență în spital, confruntându-se cu probleme serioase de sănătate. Vestea a fost comunicată de familia sa printr-o postare pe pagina oficială de Facebook a artistului.
CITEȘTE ȘI: Se construiește o nouă autostradă în România! Va avea peste 300 km, 180 de poduri, viaducte și pasaje!
Ca urmare a stării sale de sănătate, familia a confirmat că toate spectacolele programate pentru perioada următoare au fost anulate.
Artistul, în vârstă de 69 de ani, dăduse de înțeles că se confruntă cu probleme medicale printr-o postare făcută cu trei zile în urmă. Ulterior, a fost necesară anularea reprezentațiilor sale de stand-up comedy, printre care și cea programată la Onești, care ar fi trebuit să aibă loc chiar înaintea internării sale.
„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun. Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate. Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să îi respectați intimitatea atât lui cât și a familiei sale. Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea”, se arată în mesajul publicat de familie.
Reprezentațiile anulate urmau să aibă loc în orașele Onești, Buzău și București.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp