ULTIMĂ
ORĂ

Cheltuielile cu creșa și grădinița nu vor mai fi decontate de stat. Părinții trebuie să…

Cheltuielile părinţilor cu creşa sau grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului. Ministerul Finantelor propune suspendarea aplicarii acestei masuri până la sfârşitul anului. Conform unei legi aflate în vigoare, angajaţii cu copii înscrişi la creşe sau grădiniţe acreditate de Ministerul Educaţiei puteau primi 1.500 lei pe lună, urmând ca firmele să-şi deducă această cheltuială din impozitele pe profit plătite statului. Legea este in vigoare de la inceputul anului.

Părinții nu mai primesc 1500 lei pentru a plăti creșa sau grădinița

Mai exact, potrivit unui proiect al Ministerului de Finanţe, părintii nu vor mai primit cei 1.500 de lei pe luna de la angajator pentru a plăti creşa sau grădiniţa, aşa cum prevedea Legea nr. 239/2020. Măsura se supendă pentru că guvernanţii au uitat de legea care introduce această facilitate când au făcut bugetul pe 2021, iar aplicarea ei ar duce la depăşirea deficitului bugetar.

„Se propune suspendarea aplicării dispozițiilor art. 25 alin. (4) lit. i1) – i2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere faptul că aceste dispoziții nu asigură reguli fiscale suficiente și neechivoce de aplicare a stimulentului fiscal reglementat pentru educația timpurie, care să conducă la stabilitate și eficiență legislativă, ceea ce impune astfel o revizuire a acestor reglementări.

Luând în considerare modul de calcul și declarare a impozitului pe profit datorat, respectiv trimestrial/anual, perioada suspendării începe cu data de 1 aprilie 2021 și se încheie la data de 31 decembrie 2021.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.