
Compania Johnson & Johnson a anunțat că retrage de pe piață cinci dintre produsele sale de protecție solară, după ce s-a constatat că unele probe conțin niveluri scăzute de benzen. Nu se știe, deocamdată, cât de mare este pericolul la care au fost expuși clienții Johnson & Johnson. Compania a anunțat că a descoperit niveluri scăzute de benzen în mai multe loturi ale produselor sale.
E vorba de protecția solară Aveeno Protect + Refresh și cele patru versiuni ale produsului de protecție solară Neutrogena: Beach Defense, CoolDry Sport, Invisible Daily Defense și UltraSheer. Au fost retrase de la vânzare toate produsele care poartă aceste denumiri, indiferent de cantitatea de substanță activă pe care o conțineau sau de factorul de protecție solară.
Reprezentanții companiei Johnson & Johnson au declarat că benzenul a fost descoperit în urma testelor efectuate de companie și de un laborator independent. În acest moment s-a deschis o anchetă pentru a se afla cum a ajuns această substanță periculoasă în produsele amintite. Compania i-a îndemnat pe clienți să înceteze imediat să mai folosească aceste produse și a anunțat că le va returna integral banii celor care vor solicita acest lucru.
Într-un comunicat dat publicității, compania Johnson & Johnson afirmă că „utilizarea acestor produse nu e de așteptat să provoace consecințe negative asupra sănătății” și susține că a decis în mod voluntar să le retragă de pe piață pentru a elimina mic și cel mairisc. Comunicatul îi sfătuiește pe clienți să folosească o protecție solară alternativă pentru a se proteja de cancerul de piele.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
