
Cine este Daniel, tânărul de 25 ani care a MURIT sub ochii IUBITEI sale! Detalii CUTREMURĂTOARE!
Un accident rutier tragic a avut loc în localitatea Independența din județul Galați, unde un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit cu scuterul de un autoturism. În urma impactului, o tânără de 19 ani, care îl însoțea pe vehiculul pe două roți, a fost rănită și transportată de urgență la spital.
Evenimentul s-a produs în cursul serii trecute, în timpul unei plimbări care s-a terminat brusc într-o intersecție. Potrivit datelor de la fața locului, tânărul de 25 de ani nu a acordat prioritate unei mașini care circula regulamentar, intrând în plin în partea laterală a acesteia. Impactul a fost extrem de violent, provocându-i tânărului leziuni incompatibile cu viața; acesta a intrat în comă și a decedat la scurt timp, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical.
Pasagera de pe scuter, o fată de 19 ani, a suferit răni grave și a rămas internată pentru îngrijiri de specialitate. Medicii care o monitorizează au precizat că, deși are multiple leziuni, tânăra este în afara oricărui pericol vital în acest moment.
Echipajele de la Poliția Rutieră sosite la locul accidentului au efectuat verificări în baza de date, descoperind că tânărul de 25 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, s-a constatat că nici scuterul utilizat nu era înmatriculat, conform informațiilor transmise de Observator News.
În urma acestui eveniment, autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni: ucidere din culpă; vătămare corporală din culpă; conducerea unui vehicul fără permis de conducere; punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
