„Cold War” revine la Cinema „București!” Află când! Sâmbătă, 18 februarie 2023, de la ora 18.00, la Cinematograful „București” va fi proiectat filmul „Cold War” („Războiul rece”; titlul original: „Zimnawojna”). Regia îi aparține lui Pawel Pawlikowski, în rolurile principale fiind Joanna Kulig, Tomasz Kot, Agata Kulesza, Borys Szyc.
Filmul (o coproducție Polonia, Franța, Marea Britanie) spune o poveste de dragoste petrecută în timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50. Un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună. „Războiul rece” este o poveste de dragoste improbabilă și totuși neobișnuit de puternică, între Polonia, Berlin, Iugoslavia și Paris, de o parte și de alta a Cortinei de Fier.
Prețul unui bilet la „Cold War” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, de la ora 18, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul românesc „Capra cu trei iezi”.
Regia îi aparține lui Victor Canache, în rolurile principale fiind Maia Morgenstern, Marius Bodochi, SilviuCorbu, Răzvan Ilina și Antonio Gavrilă. În România rurală a secolului al XIX-lea, izolată de lume, o văduvă și mamă a trei copii (actrița Maia Morgenstern) este nevoită să țină piept unui vechi prieten de familie care, văzându-i fără apărare, își dă-n vileag adevărata natură sadică (actorul Marius Bodochi). Bazat pe una din cele mai cunoscute povești româneşti („Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă), filmul îşi propune să dezvăluie adevărata natură a faimoasei poveşti pentru copii şi să prezinte publicului o nouă perspectivă, una care oferă imaginea reală a tragediei, dincolo de personificări și cântece vesele.
Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp