Polițiștii compartimentelor specializate în organizarea pazei și a sistemelor de securitate desfășoară verificări la operatorii economici, pentru care cerințele minimale și modul de organizare sunt stabilite prin analiza de risc. Măsurile eficiente privind paza obiectivelor sunt benefice atât pentru protejarea patrimoniului operatorului economic, cât și pentru siguranța persoanelor care se află în locațiile respective.
Reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.
De asemenea, conform HG 301/2012, actualizarea planului de pază este obligatorie, cu avizul de specialitate al poliției, oricând se aduc modificări ale suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului de servicii de pază.
Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză.
În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.
Salile de jocuri de noroc și pariuri- controlate la sânge
În zilele de 23 și 24 august a.c., polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul Secțiilor 3 și 4 Poliție Pitești, precum și polițiștii compartimentului specializat din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și ai Poliției Municipiului Curtea de Argeș, au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul valorilor monetare și respectarea normelor de lucru interne.
Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.
Polițiștii au verificat 17 obiective la care este obligatorie organizarea unui dispozitiv de pază, din domenii de activitate pariuri sportive și jocuri de noroc (4) sau societăți comerciale de diverse categorii (11), o clădire de birouri, precum și organizarea de șantier a unei societăți din domeniul construcțiilor.
La 3 dintre societățile controlate au fost constatate deficiențe, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 cu avertisment și 2 în valoare totală de 4.000 de lei.
Neregulile constatate în urma verificărilor constau în:
- neîndeplinirea măsurilor de organizare a dispozitivului impuse de categoria din care face parte obiectivul (raportat la suprafața spațiului comercial) – sancționată de către polițiștii Secției 4 Poliție Pitești cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform HG 301/2012, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol;
- neîndeplinirea cerințelor privind măsurile de securitate, raportate la categoria din care face parte obiectivul – sancționată de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform HG 301/2012, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol;
- lipsa analizei de risc – sancționată cu avertisment conform HG 301/2012, de către polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol;
- nereguli privind calitatea imaginilor preluate și stocate de sistemul de supraveghere video, sancționată cu avertisment conform HG 301/2012, de către polițiștii Poliției Municipiului Curtea de Argeș, fiind stabilit un nou termen pentru recontrol.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp