
Recent, primarul comunei Rătești, Cornel Petrică, a anunțat demararea lucrărilor de asfaltare și modernizare pe una dintre cele mai importante străzi din comună. Este vorba despre drumul comunal DC 96 în satul Ciupa Manciulescu, ce face legătura între drumul județean DJ702 A (legatura cu Autostrada A1 București -Pitești ) și DC 96 A. Ivestițiile vor costa 10 miliarde lei vechi, bani proveniți de la Bugetul Local și Consiliul Județean Argeș.
Totul a fost posibil prin multă muncă și dăruire, calități pe care edilul comunei vrea să le pună în slujba cetățenilor. Și, promite că nu se va opri aici, ci va continua seria investițiilor astfel încât comuna să se ridice la standarde europene.
De asemenea, prin programul „Anghel Saligny”, primăria Rătești a primit 80 miliarde lei vechi, bani care vor fi folosiți pentru asfaltare și canalizare. În momentul de față, primarul Cornel Petrică anunță că sunt realizate studiile de fezabilitate pentru aceste investiții.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
